Principalele formaţiuni se luptă pentru a obţine graţiile actualului primar. Mihai Chirica este creditat cu 43% în sondajul PSD şi cu 48% în cel al PNL, în condiţiile în care deputatul-nulitate, măsurat, la rându-i, de cele două partide, nu ar strânge decât maxim 18 procente. In cazul “fondatoarei de companie” ce va candida din partea USR, lucrurile sunt şi mai clare: pe Chichirău nu o votează decât rudele!
Două sondaje de opinie comandate, separat, de PSD şi PNL, indică faptul că Mihai Chirica câştigă lejer Primăria Iaşului, indiferent din partea cărui partid ar candida actualul edil-şef al oraşului. Cei din Biroul Județean al PSD Iași au scos, ieri, pe masă, cifrele sondajului propriu, care-l creditează pe Chirica cu 43% din intențiile de vot. Dublu faţă de cât ar scoate cel mai vizibil social-democrat al momentului, Tudor Ciuhodaru (20%) şi cu mult peste peste cameleonicul deputat Gavrilă (16%), care a schimbat partidele precum lănţişoare de la gât.
De altfel, rezultatele sondajului nu trebuie să mire pe nimeni. Dacă procentele lui Chirica sunt logice şi au corespondent în realitate, la fel stau lucrurile cu şansele deputatului-nulitate de a câştiga Primăria Iaşi. Erijat în candidatul PNL la Palatul Roznovanu, Bodea nu va fi votat nici măcar de liberali, atât timp cât, în măsurători, nu scoate mai mult de 17-18%. Este elementul care-i determină pe cei din Podu Roş să-i propună lui Chirica o candidură din partea PNL, acesta fiind scenariul cel mai viabil în acest moment. Cât despre Chirichirău, cu maxim 11% procent de reuşită, aceasta va dispărea din politică la fel de brusc precum a apărut…