Povestea tristă a bunicuţelor din Iaşi: şi-au pregătit hainele de înmormântare şi se hrănesc cu pâine înmuiată în ceai
Trei bunicuţe din comuna Leţcani, judeţul Iaşi, au decis să nu se lase doborâte de vitregiile vieţii. Au pensii de aproximativ 700 de lei, din care nu reuşesc să-şi ia nici medicamente, uneori nici mâncare. Copiii le sunt departe, iar bărbaţii în pământ. Ele au povestit, pentru bzi.ro, cum reuşesc să se descurce, de la lună la lună, cu banii pe care îi primesc de la stat după o viaţă de muncă.
Eugenia, Maria și Aurica au pensii care se învârt în jurul valorii de 700 de lei. Suficient cât să-şi plătească utilitățile, să-şi cumpere medicamentele și hrana.
Eugenia are un băiat în închisoare, pe care ştie că nu-l va mai vedea niciodată
Eugenia Rudac are 80 de ani, trei copii şi este văduvă de 19 ani. Pensia de 704 lei şi-o administrează cât poate de bine ca să nu rămână fără mâncare.
„Am acum o pensie de 704 de lei. Mi-e greu. Am probleme cu inima, cu picioarele, plătesc cablul. Am avut niște răsaduri și dacă nu am putut să prășesc, am chemat pe cineva să facă. A cosit și apoi a prășit și a trebuit să-i dau bani. Din pensie îmi iau mâncare, îmi iau untdelemn, zahăr. La cablu plătesc 33 de lei. Am lucrat 15 ani la CAP și apoi am rămas fără serviciu. Tot ce vedeți aici, eu cu bărbatul meu am făcut. Nu ne-a ajutat nimeni”, povestește Eugenia Rudac pentru bzi.ro.
Dar astea nu-s singurele greutăţi cu care se confruntă bătrâna. Femeia are un băiat în închisoare, căruia îi trimite lunar 150, 200 de lei. Are de ispăşit o pedeapsă de 14 ani pentru că şi-a înjunghiat soţia. Nu şi-a mai văzut băiatul de cinci ani, de când a fost încarcerat, şi nici nu crede că-l va mai vedea vreodată.
„Numai mamă să nu mai fii. S-a luat la ceartă cu nevasta. Ea lucra pe Bucium, s-a dus înaintea ei și a tăiat-o. A fost condamnat la 14 ani de închisoare. A făcut abia 5. Nu cred că voi mai prinde ziua în care îl voi putea vedea. A fost și aici la Iași și nu m-am putut duce să-l văd, că mor dacă-l văd. Ultima dată l-am văzut acum 5 ani când a plecat. Îi trimit 150, 200 de lei lunar. Mă sună când primește banii ca să știu că a primit”, povestește femeia printre lacrimi.
Bătrâna s-a pregătit şi de călătoria fără întoarcere, ca să nu lase asta în grija copiilor. A pregătit două valize: una cu hainele cu care vrea să fie îmbrăcată la înmormântare și una cu pilote și perne să fie date de pomană la înmormântarea ei.
„Nu s-a întâmplat niciodată să rămân fără bani, pentru că știu cum să mă administrez. Mai iau primăvara pui și-i cresc eu. Eu mă ocup de toată gospodăria. Toată ziua plâng. Plâng pentru că sunt singură, pentru că nu am avut surori, nu am avut frați, și plâng pentru copilul meu din închisoare. Le-am spus copiilor că dacă mor, după 40 de zile să vândă casa. Dacă nu mai sunt eu, cresc buruienele. Casa o împart la copii în mod egal. M-am pregătit de cinci ani și pentru înmormânatare, dar văd că încă mă ține Dumnezeu. Le-am făcut pe toate, ca să nu las grijile pe umerii copiilor”, mai spune Eugenia Rudac.
La 91 de ani, Maria Dram încă prăşeşte în grădină
Maria Dram are 91 de ani şi trăieşte singură de 16 ani, de când i-a murit soţul. Are tot o pensie de 704 lei pe care o chiverniseşte cum poate, dar nu reuşeşte să-şi cumpere medicamente.
„Plătesc tot impozitul la pământ, îmi iau ulei, îmi împart banii frumos. Am pus în grădină de toate, dar dacă e secetă, nu am ce să fac. De medicamente nu am bani. Doar o parte mi le decontează. Trebuie eu să plătesc vreo 300 de lei. Când iau pensia plătesc telefonul, lumina și ce rămâne, cumpăr de mâncare. Ne descurcăm, mai puțin, dar ne descurcăm.
Au fost și zile în care n-am avut ce să mănânc. Dar acum am mămăliguță, pui în grădină legume, vreo doi cartofi și te descurci. Am patru copii, dar au pensie mică. Cel mai mic are 61 de ani, nu au cu ce să mă ajute, că au și ei pensie mică. Copiii mai vin la mine să-și ia de mâncare din grădină, să-și ia grăunțe. Îi ajut, că-s mama lor. Dacă pot merge în picioare, mă descurc. Singură prășesc, nu dau voie la buruiană, dar anul acesta nu a plouat”, spune bunica Maria.
Aurica Constantinescu se hrăneşte cu ceai şi pâine atunci când nu-i ajung banii de mâncare
Aurica Constantinescu are 72 de ani și este văduvă de şapte luni. Pensia de 704 lei nu-i ajunge, uneori, să-şi cumpere mâncare.
„Nu-mi ajung banii pentru lumină, gaz, animale și hrană. Au fost multe zile în care nu am avut ce mânca. Am muncit o viață întreagă. Am avut animale, mergeam la piață. Am stat mai mult la piață decât acasă. Copiii nu prea mă vizitează că nu au cum din cauza pandemiei de Covid-19. Plătesc 150 de lei lunar doar pe medicamente.
Mi-e greu, dar ce să facem? Mergem așa înainte. Când trăia bărbatul meu aveam vacă, aveam porc, ne era mai ușor. În zilele în care n-am avut mâncare am băut un ceai cu pâine. Copiii mă ajută cu ce pot, când pot. Dar au și ei casele lor, datoriile lor. Acum cu boala asta, nici de muncă nu mai au”, povestește Aurica Constantinescu pentru bzi.ro
