Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Vizita ambasadorului României în statul Indiana. Vizite la sediul unor companii pentru care România este o piață cheie, întâlniri cu guvernatorul și membri ai administrației statale, dar și cu comunitatea românească
Politica

Vizita ambasadorului României în statul Indiana. Vizite la sediul unor companii pentru care România este o piață cheie, întâlniri cu guvernatorul și membri ai administrației statale, dar și cu comunitatea românească

by Stirea de Iasi March 29, 2024

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a vizitat, în perioada 26-27 martie 2024 comunitățile de români din statul Indiana, în cadrul turneului „50 States, One Community”.

Ambasadorul Andrei Muraru a cunoscut o parte dintre membrii comunității românești stabilite în Indianapolis, capitala statului, și în împrejurimi, cu prilejul unui eveniment dedicat acestora care a fost organizat în clădirea legislativului statal de către asociația românească Vlad the Impaler „Dracula” – The Romanian Society. Ambasadorul român a vorbit despre calendarul consulatelor itinerante în Statele Unite, care va include și statul Indiana, dar și despre importanța îndeplinirii parametrilor necesari pentru ca România să devină parte a programului Visa Waiver – obiectiv care poate fi îndeplinit inclusiv cu contribuția activă a comunităților de români din Statele Unite.

Agenda politică a vizitei a inclus întrevederi cu guvernatorul Eric Holcomb, reales în 2020 cu cel mai mare număr de voturi acordat în istorie unui guvernator al Indianei, dar și cu secretarul de stat, Diego Morales și secretarul comerțului, David Rosenberg. Cu cel din urmă întrevederea a avut loc la principala agenție economică a statului, Indiana Economic Development Corporation, unde ambasadorul român a avut discuții legate de ecosistemul de business al statului, dar și despre birourile economice pe care agenția le-a deschis inclusiv în Europa, precum și despre posibilități de cooperare în diverse sectoare – inclusiv energie și agricultură.

Dintre companiile cu sediul în statul Indiana care au operațiuni în România, ambasadorul român a vizitat sediul companiei Corteva, pentru care România este cea mai importantă piață de la nivel european în domeniul agricol, dar și Cummins, companie care deține o fabrică la Craiova din 1999, unde în prezent se produc generatoare electrice, ambele companii având în vedere extinderea operațiunilor din țara noastră.

 

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: Ambasada României la Washington ambasadorul României în SUA Andrei Muraru vizita in Indiana a ambasadorului Andrei Muraru
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.

Powered by
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
None
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
None
►
Analytical cookies track visitor interactions, providing insights on metrics like visitor count, bounce rate, and traffic sources.
None
►
Advertisement cookies deliver personalized ads based on your previous visits and analyze the effectiveness of ad campaigns.
None
►
Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.
None
Powered by