De-acum e ceva clasic la site-ul lui Gachi. Atunci când presează pe cineva că poate mai capătă ceva mălai, un contract de publicitate, o alună, Gachi forţează aritmetica şi logica dincolo de limitele acestora. Ca-n preistoria presei: “dacă nu mă omeneşti, te dau la gazetă!”.
Dacă nu găseşte nimic rezonabil, atunci înfierează lozincard, face un soi de alba-neagra cu cifrele şi e convins că impresionează. Că a ieşit “dezvăluirea”, “ancheta”, că antreprenorul, firma ori politicianul luat în colimator va ceda cât de curând. Însă, tot amestecând la acest ghiveci pseudojurnalistic, cei de la respectiva fiţuică digitală nu mai sunt deloc atenţi la socoteli şi, cum zic microbiştii, “se încurcă în propriile driblinguri”.
Cel mai recent şi elocvent exemplu este atacul împotriva firmei Wink, etichetată drept una ce căpuşează CTP-ul, e năşită de primar şi alte alea.
Pentru a da crezare afirmaţiilor, articolul conţine cifre şi procente în exces, puse cu lopata. În cursul aceluiaşi text, la distanţă de doar câteva rânduri, două afirmaţii de natură să revolte până şi un repetent de-a doua. “CTP primește 2% din beneficii, deși este administratorul stațiilor, iar Wink încasează 98% din venituri”. Perversă afirmaţie, perversă formulare. Un cititor nefamiliarizat cu contabilitatea crede foarte uşor că Wink înhaţă 98% din profit, iar Compania de Transport rămâne doar cu firimiturile.
Alta afirmaţie, pusă ca intertitlu de senzaţie: “Rețeta afacerii Wink: cheltuie 1 leu și obține 4 lei”. Un profit deloc ieşit din comun. Iar dacă e raportat la un an de zile, e chiar mic.
Dacă luăm de bune cele două afirmaţii şi verificăm calculele, reiese că CTP primeşte 6 bani (atât înseamnă 2% din beneficii), iar Wink încasează 3,92 lei (98% din venituri). Conform exemplului că la cheltuieli de 1 leu, firma obţine 4 lei. 0,06 lei + 3,92 lei fac 3,98 lei. Unde-i restul?
La exemplul cu 4 lei apare eroarea asta, dar la cifra de afaceri de 300.000 euro, înseamnă vreo 6.000 euro. Ăsta să fie tariful visat de unii pentru a nu mai “da la gazetă”? Foarte posibil.
Mai departe, ca să arate lăcomia şi lipsa de scrupule a firmei, extrapolează exemplul ApaVital cu promovarea în staţia de tramvai din Piaţa Unirii la toate celelalte staţii de tramvai din municipiu. Şi aşa estimează profitul Wink. Deşi, tot în acelaşi text, recunoaşte ceea ce e evident chiar şi pentru un preşcolar. Nu poţi luat aceeaşi bani pentru publicitatea făcută la staţia de la Tehnoton, din Zona Industrială, cu cei de la staţia din Piaţa Unirii.
Că CTP-ul nu riscă nimic din această afacere, fiţuica digitală o recunoaşte discret, din colţul gurii. Că dacă ai doar câteva staţii ultraprofitabile, iar restul aduc pagubă, cheltuielile de mentenanţă sunt aceleaşi (dacă nu cumva chiar mai mare la a doua categorie, că-s mai la distanţă), iarăşi recunoaşte în vorbe. Dar, la socoteli, merge în continuare pe extrapolarea exemplului ApaVital.
Altă mostră de perversitate a tentativei de publicaţie. Reproşează celor de la Wink c-au obţinut încredinţarea directă şi n-au vrut să meargă la licitaţie. Şi tot “gazetarii” spun că nicio firmă din toată ţara n-a catadicsit să se prezinte la licitaţie. Gachi & Co nu explică de ce. O facem noi. CTP vrea un câştig sigur şi cert din toată afacerea asta, chiar dacă-i mai mic. Eventualele pierderi sunt treaba privatului. De asta n-a venit nimeni la licitaţie.
N-am răspuns însă la întrebarea aia cu unde-i restul. Cei doi bani lipsă…
Vor ajunge la Gachi?
Sau pentru asa o “ancheta” Gachi va incasa “separat de ce s-a dat pana acum” prin parcarile orasului de la vreun politician iesean?