Opt victime, dintre care 2 copii, in urma unui accident rutier petrecut în aceasta dimineata pe DN 67
Un grav accident rutier a avut loc in aceasta dimineata in zona Bunești – Vâlcea dupac o coliziune între două mașini care a dus la rănirea mai multor persoane, fiind și victime copii.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au adăugat că paramedicii SMURD și membrii echipei de Descarcerare din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați la acest accident rutier DN67 în care unele dintre victime au suferit multiple traumatisme.
„La fața locului acționează un echipaj ASAS cu modul de descarcerare (pentru stingere incendii cu apă și spumă), un echipaj SMURD, și două ambulanțe ale SAJ (Serviciul Județean de Ambulanță. Bilanțul final transmis de către medicul de la fața locului: opt victime printre care doi copii. Toate victimele sunt conștiente și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea de către echipajele medicale sosite la fața locului”, a precizat și purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.